SEMNAL DE ALARMĂ!

Faptul că doi jurnalişti din S.U.A. au fost executaţi în direct de un fost coleg de al lor, confirmă ideea că lumea, într-o măsură (cel puţin) însemnată, a devenit o junglă. E o junglă în care nu există reguli, morală, principii solide, iar de etică nici nu încape vorba!

De multe ori am fost ameninţat, lovit şi mai ales umilit pe teren. Când eşti jurnalist îţi asumi riscul de a fi părtaş la astfel de experienţe. Face parte din fişa neoficială a postului de reporter/ corespondent, operator imagine, redactor etc.. Drept e că multă lume crede că să faci ceea ce facem noi e foarte simplu. Adică ţii o cameră în mână şi ălălalt un microfon şi … gata treaba! De aici cred că vine şi lipsa de respect, superficialitatea şi superioritatea cu care sunt trataţi DE CELE MAI MULTE ORI jurnaliştii pe teren. De cele mai multe ori, jignirile şi ameninţările vin de la ,,cefelaţi” agramaţi pentru care viaţa unui om nu are nici o valoare! Umileşti un jurnalist, eşti smardoi la tine pe scara blocului… Ce să zic…

Parcă îi pasă vreunei creaturi că ai facultate şi ani de zile de muncă şi stres fără pereche!… Nici o şansă!… Oricum, nu ai voie să (te) plângi în meseria asta! Mai bine rămâi un ,,robot” supus mai mereu unor norme corporatiste gândite de ,,cine trebuie”…

Realizez acum că am avut noroc. Am avut noroc fiindcă am scăpat viu din toate gâlcevele şi vă spun asta foarte serios. În spaţiul public un jurnalist nu are voie să reacţioneze la o ameninţare. Mai bine fuge sau şi mai bine stă şi primeşte pumni în gură până nu-i mai poate duce! Şi asta se întâmplă spre deliciul unor ,,căpetenii luminate” ce îşi lipesc fundrile de scaune în ,,staţia mamă” şi apoi dau bine merci telefoane ,,sclavilor” din ţară… Poate filmează careva cu telefonul mobil şi iasă o ştire beton de dat ,,pe Bucureşti” … În fine…

Dincolo de asta, tipul ăla a apăsat pe trăgaci după ce a fost dat afară. Ăsta nu e numai un semn de nebunie grosolană, ci şi de furie nemărginită, de frustrare. Nici într-un caz nu iau apărarea unui criminal şi condamn vădit gestul odios comis de acel animal. Nu comentez nici laşitatea sa de a-şi lua zilele… Nu merită!

Problema are un substrat mult mai adânc aici, din păcate.

Să fi dat afară din presă a devenit o modă în ultimii ani. Dacă are careva argumente care să mă contrazică în tot ce spun aici, e liber să le aducă în comentarii. M-aş bucura! De ce? Pentru că mulţi camarazi de-ai mei de microfon, cameră şi condei au rămas şomeri. Vorbim aici de fapte reale, transpuse prin oameni. Cine are noroc, se descurcă, dar ce fac cei care au dedicat o viaţă mass-mediei şi acum trebuie să o ia de la 0 iar şi iar? E uşor???? Credeţi că-i uşor???

Ce faci atunci când ţi-ai ştirbit sănătatea pe coclauri şi afli că tre` să îţi trimiţi C.V.ul ici colo, că doar-doar s-o lega ceva, da` nu se ştie?!?!?!?… Ce faci atunci când nu îţi iasă banii de chirie/ rate/ obligaţii etc. ???? Ce faci???? Ce faci atunci când ,,corporaţia” nu îţi preţuieşte talentul şi renunţă la tine fără nici o explicaţie??? Ce faci când un INFERIOR rămâne în locul tău şi îţi arată obsesiv că se crede mai bun ca tine???

Uite aşa apar problemele! Din lipsuri… Tot aşa apar şi gesturile necugetate în urma cărora ajung să sufere oameni nevinovaţi… Aşa apar şi MONŞTRI care umblă plini de ură şi înarmaţi pe străzi! Monştrii ăştia sunt creaţiile corporaţiilor care le-au dat drumul. Înainte să facă asta le-au ,,şlefuit” şi alimentat, într-un fel, dispreţul pentru breaslă şi pentru foştii lor colegi ce au fost aleşi să rămână în companie! Rămaşi fără job şi nedreptăţiţi, iată că jurnaliştii deveniţi monştri peste noapte îşi fac singuri dreptate.

Să spună şi alţii, care nu-s oameni de presă, cum cred ei că ar reacţiona atunci când un şef i-ar tortura psihic să îşi semneze demisiile??? Sau, spre exemplu, dacă s-ar vedea tremurând lângă un fax cu gândul că în câteva minute locul lor de muncă va fi desfinţat din cauza crizei financiare??? Cum poţi reacţiona când afli, întâmplător, că nu îţi va fi reînnoit contractul după ce ai muncit şi ai dat TOTUL pentru trust???? Din nou, aici vorbesc din propria experienţă. Am fost martor la toate mizeriile şi nedreptăţile astea.

Violenţa NU e o soluţie! NU! Pe undeva, ,,capii” de la care pleacă toate ororile astea sunt cei care ar trebui să plătească cu vârf şi îndesat pentru că renunţă mult prea uşor la oameni devotaţi meseriei. Să plătească, dar în nici un caz cu viaţa! Nici măcar ei! Chiar cred că merită să sufere, dar în nici un caz să dispară de tot. Ar fi mai bine, de pildă, să rămână la fel de amatori şi să se scalde în audienţe sub 0 … ,,Prietenii ştiu de ce!”

Păcat că în goana asta spre nicăieri, apar victime colaterale. Criminalul ăla a acţionat în limita creierului său îngust, dar foştii săi colegi ce vină au avut pentru că el fusese dat afară? Singura lor vină a fost (probabil) că ei au scăpat de disponibilizare, iar el, nu…

Ce vină avem noi, jurnaliştii, să fim batjocoriţi şi (mai nou) măcelăriţi fără milă??? Mă revoltă şi mai tare că acel criminal a lucrat cu victimele sale… Este un SEMNAL DE ALARMĂ, oamenilor… Cred că lumea a apucat-o pe căi pavate cu multă nesiguranţă şi fără noimă…

Încotro se îndreaptă presa? Încotro?