Am descris un film la examen!

Undeva prin 2002, într-un concurs de limba şi literatura română… Aveam pe foaie un subiect care suna cam aşa: descrieţi adolescenţa! Nu prea înţelesesem precis care-I faza, da` pesemne că era important, judecând după barem – 7 puncte le luai lejer la subiectu` ăla. Mi-am pus în gând: ,,băi, tre` să câştig concursu` ăsta! Dacă merg pe ţară, o să mă ştie iară tot liceu` că-s deştept!” :)) Drept îi că liceul era destul de mic şi ideea asta de ,smart guy’ nu prea însemna mare lucru, dar … era ceva!

În concursul ăla puteai să stai să scrii 3 ore în cap, nici mai mult şi nici mai puţin. După o oră juma` nu scrisesem nimic! Nimic! Brusc, mi-am dat seama că dorinţa asta a mea de a arăta prin liceu ce talentat mi-s într-ale condeiului ţine tot de… adolescenţă. ,,To show off” sau cum să-I faci pe cei din jur să te ştie! Sigur că nu-I nimic rău în a etala o calitate, indiferent de context, vârstă, împrejurări etc. Aici vorbim, totuşi, despre adolescenţă şi despre Olimpiada la lb. română din 2002.

Şi am încercat să aştern pe ciornă câteva rânduri, inclusiv cele de mai sus (,,show off”). Să fie vorba despre adolescenţă la modu` general sau despre adolescenţa mea? Ce-i drept, cam aceleaşi chestii îs universal valabile, nu? Popularitate, cool, fotbal, antrenamente, discoteci, clişee, prejudecăţi, filme americane… Ei bine, am crescut toţi cu Beverly Hills 90210, cu Brandon, cu Brenda, cu Saved by the Bell, cu Screech, Zack, Kelly şi Slater. Am trecut cu toţii prin ,,era” blugilor evazaţi şi a gecilor de piele cu ţinte. Uneori le vedeam la televizor, alteori le şi aveam în realitate :) Au fost ani buni şi pelicule bune, care au antrenat generaţiile de acum.

Mie mi-a rămas, însă, pe ,,retină” o altă peliculă. Se numeşte ,,Can`t buy my love”, iar titlul este preluat după o piesă celebră a The Beatles-ilor. Filmul a fost făcut în 1987, când could you believe????? Aveam 2 ani. L-am văzut mai târziu, don`t worry 😉 No, în el joacă Patrick Dempsey, când era mic, Amanda Peterson, când era mică şi (printre alţii) Seth Green, când era şi mai mic! E un film romantic, cu elevi de liceu, care trec prin savuroasa perioadă plină de surprize şi de schimbări a adolescenţei. Deşi e filmat după metodele şi cadrele clasice de atunci, filmul nu plictiseşte nici acum, iar mesajul este unul şi acelaşi: indiferent de eşti geek sau ciumeg prin curtea şcolii, ai o problemă dacă uiţi să îţi placă să fi tu însuţi. Just be yourself!

Am descris filmul ăsta în 12 pagini, în mai puţin de o oră şi jumătate. Ba chiar l-am şi pomenit pe Patrick Dempsey, care între timp ajunsese un actor destul de ok la Hollywood. Acum e şi mai ok :)
Licean fiind nu îmi plăcea să tocesc. Mereu m-am bazat pe ce am simţit io că îmi e util să învăţ şi am punctat de fiecare dată ţinând cont only by my rules! Am cam sfidat sistemul de învăţământ din ţara asta, care pe atunci era destul de ermetic, aş zice… Şi uite că a mers! Am trecut mai departe. Poate am avut şi ceva noroc, iar cei care mi-au corectat lucrarea au fost de acord cu faptul că nu poţi cumpăra prietenia nimănui, aşa cum nu te poţi preface la nesfârşit că eşti ceea ce vrei să pari a fi. Ştiu, e o formulare uşor lungă, dar nu-I greu de verificat.

Prin urmare, filmul transpune perfect realitatea pe care toţi adolescenţii o înfruntă.
Aşa e în adolescenţă, aşa e şi în viaţă! Dai peste tot felul de idioţi şi looseri complexaţi pentru simplul fapt că vrei să rămâi acelaşi tu. Nu tu ai o problemă cu asta, ci ei.

O nonvaloare care nu te ,,înghite” prin curtea şcolii, te va privi cu aceeaşi ură şi invidie şi la întâlnirea de zece ani. Limitele lor rămân permanent aceleaşi, fiindcă nu-s în stare de mai bine! La ei nu e loc.

Anyway, recomand acest film. Mie mi-a adus nişte momente frumoase pe care vi le-am reamintit aici cu plăcere.

ENJOY!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *