Merităm statui sau trei puncte?
Parcă ieri însemnam cu un creion chinezesc p-un calendar pus pe perete… Încercuiam atunci dăţile când Hagi şi ai lui aveau să reintre pe stadioane cu piepturile înainte şi cu fruntile ridicate… Şi intrau aşa indiferent de adversar! Si nu conta că luau bătaie sau câştigau… Şi nu conta! La fel de bravi ieşeau de pe teren, iar noi eram la fel de mândri! Mândri!
La fel îi aplaudam, cu mic cu mare, pe acasă, pe străzi, prin cârciumi, prin ,,unele duminici pe la nunţi”… La fel!
Mă simt vinovat că m-am schimbat… Recunosc că astăzi am dat search pe google să văd când joacă naţionala de fotbal a României… Eu m-am schimbat, s-au schimbat şi oamenii, ţara şi echipa… Doar ,,tata Puiu” a rămas şi a rămas (aproape) la fel… Parcă uşor îmbătrânit şi cu alte iconiţe…
Ce s-a pierdut pe drum? Calendarele de pe perete?!? Nu! În toţi aceşti ani, România şi-a umbrit ,,Regele”, (şi-)a închis ,,Baciu`” şi a crezut în schimb că ,,mai importante sunt cele trei puncte”…
România a construit o Arenă Naţională, unde tot noi ne facem huiduiţi şi aşteptăm minuni din partea unui ,,magician” descoperit abia la 34 de ani… Aşteptăm să joace fotbal un număr FALS 10 de la ,,FCSB”! Aşteptăm să joace fotbal nişte flăcăi pentru care fotbalul echivalează numai şi numai cu o ,,căruţă” de bani, fiindcă în jocul lor NU mai există pasiune!
Îmi amintesc de un interviu dat de un fost fundaş stânga al naţionalei României de pe vremuri … Spunea că îi tremura fundul la Andrelecht Bruxelles când prindea câte un meci mai prost… De ce?!? Fiindcă îi era frică! Se temea că ,,tata Puiu” nu-l mai convoacă la următorul meci! Asta era NAŢIONALA pe atunci, presărată cu jucători pentru care fotbalul era mai presus de bani! Naţionala era mai presus de echipa de club şi implicit de orice interes financiar.
Poate România voia să îşi arate muşchii pe atunci!
Ne-am pierdut pasiunea pentru fotbal sau, mai degrabă, pierderea asta a intrat cu totul în ,,insolvenţă”!
În anii `90 ne era poate şi mai greu ca acum! Lumea n-avea bani, nu înţelegeam schimbările, iar progresul era un neologism. Fotbalul cu eroii săi, însă ne unea şi ne dăruia necondiţionat (probabil) SINGURUL motiv de a ne bucura de viaţă! Şi ce bucurie! Şi ce bucuroşi eram! Italia `90, S.U.A. `94, Anglia `96, Franţa 98` şi Olanda&Belgia 2000. Şi toate calificările curgeau mereu-mereu înspre turneele finale…
M-am săturat să fie,,importante numai cele trei puncte”! Regele avea dreptate: meritau STATUI!
P.S.: pe 6 mai, 1992, România învingea cu 7-0 Insulele Faroe, goluri – Gavril Balint 04′, Gheorghe Hagi 14′, Marius Lăcătuş (penalty) 28′ , Gavril Balint 39′ , Ionuţ Lupescu 44′, Costel Pană 56′, Gavril Balint 78’…