,,You had me at hello”
Cândva, demult, o femeie mi s-a plâns că soţul ei îi vorbeşte urât. La vremea aceea nu prea înţelegeam care-i faza… Adică duduia avea tot ce îşi putea dori oricine – în aparenţă – şi aici mă refer la casă, maşină, remuneraţie o.k. şi toate cele… Ba chiar îi făcuse şi un copil domnului ,,spurcat” la gură!
Mai târziu, însă am realizat că femeile au în ele ceva ce un bărbat nu ar putea vreodată să priceapă. Se numeşte VIAŢĂ! Ele au VIAŢĂ pentru că ele o poartă şi tot ele suferă din cauza asta! Cred că lucrul ăsta e ceva gen ,,magic”( vorba lu` Freddy). Şi cum orice existenţă e presărată cu bune, cu rele, cu rele, cu bune de multe ori suferinţa îşi face loc… Şi o suferinţă poa` să rămână în cele mai mici ,,lipsuri”, cum sunt , de pildă, cuvintele aruncate aiurea… Nu e o scuză că ele vin în momente de slăbiciune, zic! Nu-i o scuză şi de aia un bărbat stă supus greşelii mai tot timpul… Adevărat e numai cel care îşi asumă faptele rele şi le înţelege p`ale bune!
Desigur că mai mereu e nevoie de bani, de averi, de putere, de linişte, de … linişte, de ispite…
Dincolo de orice, ele sunt frumoase: soţiile, amantele, doamnele, domnişoarele etc. etc. etc. Ele sunt sensibile! Chiar şi cele care stăpânesc formal toţi bărbaţii posibili şi imposibili sunt sensibile. Mi-ar fi plăcut să găsesc un sinonim la fel de puternic la cuvântul ăsta (,,sensibil”), dar … dexul e limitat aici!
Până şi cele care-i lasă să plece sunt frumoase!
Cred în respect şi pasiune, nu prea mai cred în iubire, in ,,siropeli” ieftine… Am zis! Dacă există iubire în afara poeziilor lu` Shakespeare sau Eminescu, atunci ea stă în respect.
Respectul aduce o vorbă bună la nevoie, o floare măcar la început de martie şi o mână pe frunte când ai febră…
Revenind la cuplul din primul paragraf, cei doi aveau să se despartă şi să se împace după nici un an, semn că asta le-a servit amândurora drept lecţie de viaţă. Vedeţi dumneavoastră, noi oamenii suntem ca nişte cobai prinşi într-un şir lung de încercări constructive. Campionii le înfruntă, rând pe rând, în timp ce alţii refuză lupta şi nu ştiu să respecte…