,,A fi sau a nu fi” un ,,parazit”?
Clipul de mai jos este o dedicaţie specială pentru toţi cei care se simt cu ,,musca pe căciulă”! Da, ştiu, l-am mai postat ici-colo, da` nu mă pot abţine, again & again! Şi fac asta mai ales când ştiu pe cel puţin unu` plecat de acas` de pe la paişhpe (14) ani…
Yeap, it was me…
Din când în când îmi place să (a)trag un semnal de alarmă vis a vis de specimene d`astea…
Poate ei nu ştiu, dar faptul că nu plătesc chirie nu-I face mai demni, zic… Şi mai e ceva: rata nu e autobuzu`ăla de pe vremea comuniştilor, ci o dovadă că ai un statut social obţinut prin muncă, nu prin moştenire de la mămica şi tăticu`!
Nu mi-a plăcut să stau ,,păduche” în casa părintească aşa cum n-am primit nimic de-a gata de când mă ştiu! România asta m-a învăţat să lupt ptr ceea ce merit şi pentru ceea ce vreau. Am învăţat în timp că adevărata putere o obţii prin muncă, nu aşteptând la nesfârşit vreo moştenire…
România m-a învăţat să investesc timp şi energie în oameni care îmi seamănă, care au un ŢEL! România mă învaţă zi de zi să lupt pentru principiile în care cred şi să las departe proştii ce rânjesc aiurea şi se cred mari ,,luminaţi”… De altfel, mulţi dintre ăştia încă locuiesc cu părinţii şi cre`că asta spune tot despre valoarea şi nivelul lor…
Haideţi să vă spun de unde vine înverşunarea asta. Primul meu job a fost în liceu, la singurul internet café din oraş. Nu îmi era ruşine nici să mătur podeaua sau să şterg prafu`, aşa cum nu mi-ar fi nici acum! Apoi, in timp ce mulţi dintre colegi savurau din plin studenţia, eu în primele săptămâni de facultate am săpat şanţuri ca să am un acoperiş deasupra capului şi două mese pe zi… Ideea e că am refuzat astfel să fiu ,,slugoi” pe propria moşie sau, mai degrabă, să profit cu nesimţire de bunăvoinţa părintească! Puteam sta lejer în ranchu` alor mei, să fac o facultate undeva aproape de casă şi dup`aia să mă întorc acas` ca un soi de ,,Dl Trandafir” printre pruncii satului… Nu plăteam chirie, toţi banii îmi intrau în buzunare, aveam o moştenire la îndemână şi o viaţă programată să meargă super bine! NU, MERCI!!!! NO WAY!!! Am ştiut mereu că dacă Dumnezeu vrea mă va lăsa să mă descurc şi singur. Şi ce credeţi? Uite că se poate şi-s mulţi cei care au plecat din timp de acasă! Ne ştim între noi 😉 – ,,The America(n) Romania(n) Dream”
Şi de aia mi-s sătul să aud de cât de ,,realizaţi” sunt, măi nene, unii, da` stau cu mămica şi tăticu` pân` pe la 30 de ani. Ce-I asta?!? Io aş traduce fenomenul printr-o fugă masivă de responsabilităţi şi de maturizare. Pe ăştia dacă-I lasă trenu` în mijlocu` pustietăţii se pun pe plâns instant, în loc să caute soluţii de ieşire. Nu ştiu cum, nu ştiu încotro să o apuce!
Părinţii sunt minunaţi şi cei mai responsabili fac tot ce le stă în puteri pentru copii. Ştiu precis că ai mei m-ar fi vrut mai mult pe lângă ei, dar prin faptul că au acceptat plecarea mea prematură m-au ajutat mai mult ca oricând!
Un peste alta, le transmit aici celor în cauză că nu e chiar atât de greu să munceşti mai mult, să înveţi să găteşti, să pui deoparte nişte bani (ptr taxe, chirie, rate etc.) şi să îţi vezi de viaţă ştiind că nu trebuie să spui nimănui unde pleci şi când vii. Ba chiar se pot spăla rufe şi-ntr-un lighean de plastic, trust me! Ba chiar se poate şi să îţi faci cafeaua pe care o bei de dimineaţă şi nici nu e ,,mare filosofie”!
O societate care se respectă nu poate creşte cu iresponsabili ce trăiesc pe spinarea altora care produc!
Soluţia? Mai multe interacţiuni cu proiecte care implică ORGANIZARE şi MANAGEMENT. Copii cu un caracter puternic vor înţelege că pot fi independenţi dacă au încredere în puterea lor de a fi BUNI, indiferent de cauze. Au puterea de a fi liderii de mâine! Cum spuneam, exemple sunt. Mă ofer public voluntar în a susţine discursuri motivaţionale în acest sens şi voi face asta necondiţionat.
Nu vreau să fiu greşit înţeles – nu mă dau exemplu şi nici nu îmi voi comanda vreo statuie… Sunt un om simplu care a rămas în ţara lui pentru a promova cultura şi pentru a cauta VALORILE. Nu fac politică şi nici nu îmi plac polemicile. Îmi plac, în schimb, provocările şi una dintre cele mai de seamă este cea de a rămâne aici şi de a schimba ce e rău în bine. Noi, generaţia de supravieţuire, avem puterea asta în mod evident. Mai ştiu că singurii care mă pot ajuta în demersul meu sunt oamenii serioşi şi entuziaşti.
Aştept opinii