,,Cu pumnul în gură”
Cenzură încă mai e în ţara asta. E clar! Am mai spus-o şi în trecut, dar (evident!) că nu s-a schimbat nimic între timp. N-are cum, că de aia suntem atât de români! Sau, mă rog, unii rămân ,,atât de români” Se şi simt…
Whatever…
De fiecare dată când un jurnalist integru va adresa o întrebare încuietoare sau incomodă, va fi privit încruntat de interlocutorul său… Ba chiar şi de organizatorul unei conferinţe, seminar, workshop etc unde are loc scena, semn că mulţi încă se tem. Se tem de ceva, la diateza reflexivă. Sau (cine ştie?!?) poate se tem să deranjeze pe ,,cine nu trebuie” sau să strice o banală atmosferă uşor corporatistă…
Eu aş zice că obştescul sistem a creat situaţii de genul ăsta. În ultimii ani, mulţi ,,mahări” s-au obişnuit să măture pe jos cu oamenii de media pe care nu i-au putut cumpăra. La fel de bine, acum orice ,,terchea-berchea” de la colţu` străzii ştie că un jurnalist NU are voie să riposteze dacă e ameninţat, spre exemplu, că i se va sparge camera (de filmat). Din păcate, uneori chiar i-o sparge câte o ,,gorilă” îmbrăcată în geacă de piele şi accesorizată cu ochelari de soare…
De ce trebuie să înghiţi în sec? Pentru că ai mâinile legate de un contract semnat în care cică scrie pe undeva că deontologia jurnalistică te obligă să ai un comportament civilizat chiar şi în situaţii ,,extreme”! Atenţie! A nu se înţelege că violenţa e o soluţie! Este, totuşi, puţin aiurea, ipotetic vorbind, să mergi la unu` după ce te ia la palme, pumni şi picioare să-l îmbrăţişezi şi apoi să-l pupi tandru pe năsuc…
De asta, ori de câte ori ni se ridică ,,mingea la fileu”, în loc să utilizăm instinctele ,,primare” folosim cea mai de preţ armă a noastră (aici vorbesc în numele cui pricepe…): CONDEIUL. Şi condeiul ăsta se traduce şi prin întrebările incomode sau încuietoare despre care am vorbit mai sus. Nu facem asta pentru că ne place sau ptr ca avem nu ştiu ce satisfacţie atunci când întrebările noastre lasă cu gura căscată un întreg auditoriu. Nu. Nu o facem nicidecum pentru a capta atenţia. Nu o facem nici din motive personale, contrar a ceea ce poa` să creadă unii şi alţii, ci o facem pentru că aşa ne putem apăra profesia! Aşa putem contura o imagine clară a unui personaj prefăcut sau dubios. Aşa putem scoate la iveală superficialitatea unora sau a altora. Aşa demonstrăm adevărul şi nu facem asta ca să ,,stricăm un eveniment”. Deloc. Facem asta din nevoia de a spune lucrurilor pe nume pentru că dacă nimeni NU o va face, atunci ţara asta va fi mult mai de ,,neam prost” DECÂT e deja!
Atunci când toată presa va scrie şi va accepta să tacă la comandă, societatea îşi va pierde ultima fărâmă de civilizaţie şi de libertate.