,,Ţăndări” din corporaţie

,,Indiferent de cât de bine şi cât de mult munceşti într-o corporaţie, mereu şefii tăi se vor îmbogăţii de pe urma ta!” Aşa sună un slogan des întâlnit în ultima vreme pe reţelele de socializare şi aş îndrăzni să spun că şi în viaţa de zi cu zi. Nici nu mă miră! Pe de-o parte impresia mea e că trăim vremuri corporatiste, la fel de bine cum deja e o modă să lucrezi în corporaţii multinaţionale, indiferent de domeniu, brand sau nume.

Lucrezi într-o corporaţie, te poţi numi cu uşurinţă: corporatist. Desigur că nu e o ruşine să fii corporatist! Sau … este?!? Dumneavoastră decideţi!

Nu se cunosc precis detalii despre salariul cel mai mic sau cel mai mare al unui corporatist, cel puţin din rândul celor care duc tot greul la ,,munca de jos”. De fapt, ce mă frământă e obştescul respect şi mai precis dacă el se regăseşte sau nu într-un astfel de loc, cum e corporaţia ( la modul general ). În căutarea răspunsului am conturat un portret, adică o posibilă imagine a ,,corporatistului mioritic”.

Faceţi cunoştinţă cu un model al nobilului corporatist român, ca persoană ( tot la modul general ). Este un fel de ,,sclav”, modern, care pleacă dis de dimineaţă la servici(u) şi se întoarce acasă seara târziu. Acasă e tăcut, iar de multe ori misterios şi trist. Dacă are familie, atunci ea pică mereu pe locul 2. De ce? Pentru că munca în corporaţie îl aţâţă cumva să îşi drămuiască acolo toată energia, deşi asta nu-l face nicidecum mai fericit sau mai împlinit financiar. Corporatistul obişnuit lucrează ca un robot, fără să comenteze şi aşa înghite tot ce-i ,,serveşte” pe tavă un alt corporatist ceva mai mare în grad. Corporatistul român ştie că e deştept şi poate mult mai capabil decât mulţi dintre şefi, însă tace. Remember? NU are voie să comenteze! În corporaţie el nu e biciut neapărat la propriu, dar din când în când e umilit de un şefişor în faţa unui şef mai mare, dar şi în faţa colegilor săi. Ce să-i faci?!? Uneori şefişorii mai mici trebuie neapărat să îşi arate muşchii în faţa granziilor din piramidă, nu??? Aşa se remarcă ei: hrănindu-se din umilinţa şi suferinţa altora! Tot ei iasă în evidenţă şi când vine vorba de realizări şi au sporuri mari pe ici, pe colo, iar ,,plebea” primeşte … ( ştiţi dvs ce anume! ).

Corporatistul român e ca un ţăran din jocul ăla pe calculator, Age of Empires. Îl ştiţi: e maimuţoiu` pe care dai click prima dată şi îţi răspunde PRECIS ca un servitor loial. Apoi cu el începi să îţi construieşti o colonie în toată regula sau, dacă vreţi, un soi de ,,corporaţie”.

Eiiii, uite aşa vine şi vremea când corporatistul mioritic se retrage. Adică pleacă din corporaţie. De ce trebuie să facă asta? Pentru că trebuie şi pentru că de aia există acte semnate ,,în alb”! De aia! Şi aici se ofilesc instant toate orele lucrate peste program sau rezultatele pe care corporatistul obişnuit ştie precis că le are la activ. La fel pălesc şi week-endurile ne-libere şi prost plătite pe ogoarele muncitoreşti. Nimic nu mai contează! Corporatistul realizează că a devenit fără voie un număr care trebuie să fie prezent sau nu în nişte,,ştate” de plată… Nimic altceva decât un semn că valoarea umană şi profesională e batjocorită în ultimul hal!

Declaraţie a unui fost-corporatist român: ,,O junglă fără reguli în care totul i se cuvine celui mai tare-n gură şi viitorul atârnă neputincios de un fir de aţă – aşa arată acum România noastră! Nu contează cât eşti de talentat, profesionist, ambiţios sau cât de mult îţi respecţi educaţia şi munca. Într-o corporaţie fără inimă te poţi stinge când ţi-e lumea mai dragă! Ai toate incredientele necesare…Dacă nu o faci tu, o fac alţii!”

Aşadar, este corporatistul român respectat? Din nou, dumneavoastră decideţi!

Înainte de asta, vă puteţi da cu părerea vis a vis de prima definiţie pe care o dă DEXul termenului de ,,corporatism”.

,,CORPORATISM s. n. – Sistem economic în care statul limitează, orientează și controlează unitățile constitutive (corporațiile), în scopul eliminării concurenței și asigurării reușitei economice.”
Sursa: www.dexonline.ro

Până la urmă, adevăraţii campioni sunt cei care îndură pumnii destinului şi merg înainte. Şi asta poate să facă diferenţa, fiindcă din păcate se întâmplă şi nedreptăţi. DES! Vremurile sunt cum îs, iar alţii mari şi tari stau ascunşi şi fac Pământul să se învârtă.

Complicat este că în ultimii 5 ani au rămas şomeri în jur de o jumătate de milion de români, arată statisticile…